Blog

5 puncte cheie. Cum ne ajutăm copiii în contextul școlii online?

Psihoterapie

5 puncte cheie. Cum ne ajutăm copiii în contextul școlii online?

Școala online e provocatoare atât pentru elevi, profesori, cât și pentru părinți. Anul 2020 este anul în care procesul de învățare s-a transformat pentru cei trei actori sociali din școală – profesorii au fost nevoiți să învețe cum să predea și să evalueze prin intermediul noilor tehnologii, elevii au învățat și învață constant despre modul de conectare, cum să își trimită temele și așa mai departe. Nici părinții nu au fost scutiți de la învățare în perioada aceasta. De multe ori, copiii au nevoie de sprijin acasă pentru a se conecta la platformele online și pentru a rămâne motivați cu privire la activitățile de școală.

Printre sarcinile de la serviciu, treburile casnice și copilul în online, părinții trebuie să descopere și ei strategii prin care să facă față la ce se întâmplă. Este esențial ca ei să rămână echilibrați pentru că starea lor influențează în mod direct copilul.

Cum ne ajutăm copiii în contextul școlii online?

5 puncte cheie

  1. Parteneriat solid familie – școală. Rămâi în contact cu profesorii de la clasă, verifică grupurile de online unde se trimit informări, întreabă dirigintele dacă nu știi ceva.
  2. Urmărește modul copiilor de a învăța! Observă modul în care copilul se implică la ore, își deschide sau nu camera, rămâne pasiv cu privire la temele care e nevoie să fie încărcate pe platforma școlară. Discută cu copilul despre cum a fost la ore, ce i-a plăcut, cum s-a simțit, ce idee i-a rămas în gând din ceea ce a învățat în ziua respectivă și manifestă interes față de întrebările pe care ți le adresează și față de ceea ce a încărcat ca teme.
  3. Limitați orele de joacă pe device-uri. Oricum, copilul stă foarte mult timp în fața ecranelor pentru orele online și pentru a-și face temele. Joaca ar fi potrivit să se mute în curte, în jurul blocului pentru a pune corpul în mișcare și pentru a-i permite creierului să se elibereze de impactul ecranelor.
  4. Petreceți timp de calitate împreună. Timpul de calitate alături de copil înseamnă că nu există în relația cu el spălatul vaselor, un telefon, haine de pus în dulap sau altceva. Se rezumă la a sta efectiv împreună, la a avea activități în casă care să-i satisfacă copilul nevoia de atenție, afecțiunea, comunicare autentică.
  5. Stabiliți împreună cu copilul responsabilitățile sale de zi cu zi. În acest fel, își antrenează capacitățile de exprimare a propriilor opinii, abilitățile de negociere și asumarea responsabilității. Responsabilitățile sunt legate de școală și teme, activități din timpul liber (citit, pictat, mișcare etc.) și activități în casă.

E nevoie ca părintele să devină partenerul profesorului de la clasă pentru a reuși împreună să dezvolte copiilor o serie de abilități și competențe chiar dacă școala e mijlocită de online și experiența de învățare s-a recadrat. Prin implicarea activă a părinților prin exersarea celor cinci puncte, acest parteneriat devine unul solid și cu impact major în dezvoltarea armonioasă a copilului.

Ce nu ajută în prezent?

Ca părintele să ignore ceea ce funcționează și ce nu funcționează. Ce merge bine e nevoie să fie observat și punctat în fața copilului, iar ceea ce nu funcționează înseamnă că are nevoie de sprijin. Așadar, părintele e nevoie să fie un fin observator și să inițieze acțiuni prin care ajustează ceea ce se întâmplă cu copilul și în jurul său. De asemenea, pe copil nu-l ajută să-și audă părintele că-i spune „Descurca-te, ți-am luat tot ce ai vrut, fă și tu ceva!” ori că-l jignește. O persoană care se simte umilită și jignită nu va da randament mai bun!

Nu ajută nici ca părintele să se transforme în salvatorul copilului și să facă temele în locul lui pentru că cel mic e obosit, ori să sune învățătoarea să-i spună că nu a intrat online pentru că nu a mers internetul, dar de fapt copilul să nu „chef” să deschidă tableta.

Ce ajută în prezent?

O setare mentală pozitivă, gândul că fiecare zi e o nouă provocare, stabilirea de responsabilități și priorități, mișcare și alimentație adecvată perioadei, autocunoaștere. Și da, ajută să cerem ajutor atunci când lucrurile devin copleșitoare!

Vă las aici o poveste terapeutică inspirațională care să vă reamintească faptul că tot ceea ce trăim face parte din experiența de viață și că totul capătă un sens dacă știm să vedem parte plină a paharului.

„Într-un magazin de antichități și piese scumpe se afla pe-un raft o ceașcă de ceai excepțională, care ce să vezi, a început dintr-o dată să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!” „Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit, unic și minunat chiar dacă ai trecut prin moment dificile, anevoioase și dificile!

Ai grijă de suflet!

Codruța