Cum să treci cu brio de un examen. Recomandările unui psihoterapeut sibian pentru elevi și părinți

Singurătate: Solitudinea poate duce spre creștere
Dezvoltare personală

Cum să treci cu brio de un examen. Recomandările unui psihoterapeut sibian pentru elevi și părinți

Luni, 19 iunie, începe examenul de Evaluare Națională pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a. În județul Sibiu 3.284 de elevi vor susține acest examen, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Mâine va fi proba la Limba și literatura Română. Psihoterapeutul Codruța Răbăgel vine în întâmpinarea părinților și a copiilor cu o serie de repere care să-i ajute să facă față cât mai bine unor astfel de examene.

Articol publicat în Turnul Sfatului.

În realitate, examenul de evaluare națională nu e cel mai important examen. Într-adevăr, reprezintă un moment esențial pentru elev, însă nu ar trebui să fie cel care îi pune elevului o etichetă de tipul bun sau rău pe care să o aibă atașată de el pentru întreaga viață.

Ca adulți, e nevoie să privim acest examen ca pe o etapă în parcursul studiilor copiilor. Nu să-l privim ca pe o chestiune de viață și de moarte. Potrivit ar fi ca pe măsură ce copilul se pregătește pentru participarea la examen să reușim să-l susținem emoțional și acțional. 

Ca psihoterapeut, recomand ca părinții să fie alături de elev pe parcursul studiilor, nu doar înainte de un examen. Ideal ar fi ca odată ce copilul intră la școală să se țină cont de trei repere pentru ca într-un context de examen, copilul deja să aibă niște abilități de viață active. Propun următoarele trei repere.

  1. Planificare și pregătire adecvată. Cu cât elevul este mai bine pregătit pentru școală, cu atât se va simți mai încrezător și mai puțin stresat. Desigur, această pregătire este una continua, bazată pe un plan de învățare care înseamnă consolidarea cunoștințelor și implicit a încrederii în sine.
  2. Somn și relaxare. Pe măsură ce elevul studiază și se implică în activitățile școlare e nevoie să aibă parte și de momente de relaxare și somn odihnitor. Niciodată nu ar trebui încurajat să facă rabat de la orele de somn ori de la activități zilnice din care să își ia doza de deconectare și detensionare.
  3. Vizualizare pozitivă. Este necesar ca elevul să fie îndrumat prin comunicare deschisă și asertivă să vizualizeze rezultatele dorite, să vorbească despre ceea ce își dorește și să își imagineze că acțiunile consecvente și somnul odihnitor îi vor aduce ceea ce își propune.

Comunicarea deschisă este importantă

Aflându-ne efectiv înainte de probele examenului, e necesar ca adulți să oferim încurajări și suport psiho-emoțional copiilor. La acest moment, comunicare deschisă și timpul de calitate petrecut împreună sunt necesare. Dincolo de acestea, recomand:

  1. Somn odihnitor pentru relaxarea corpului și a creierului, dar și pentru reducerea anxietății anticipatoriiși creșterea atenției și concentrării.
  2. Alimente ușoare și hidratare corespunzătoare care să susțină energia fizică și psihică.
  3. Renunțarea la ecrane și digital pentru a nu încărca structura neuronală.
  4. Comunicarea asertivă care să încurajeze copilul, punctarea unor resurse pe care copilul le are, oferirea de aprecieri specifice pentru acest moment legat de examen. Acestea pot fi sub forma: „Am încredere în tine. Știu cât de mult te-ai pregătit, ai făcut o treabă bună! Mă bucur şi apreciez că te-ai mobilizat să înveți. Știu că nu a fost deloc uşor, chiar dacă ai emoții alege să te concentrezi pe ceea ce tu știi. Te iubesc indiferent de ce notă vei lua, important este dai tot ce ai mai bun”.
  1. Crearea unui plan pentru seara de dinaintea probelor și pentru dimineața respective. Chestiuni de tipul: activități înainte de somn, cină, ora de somn, ora de trezire și cea de plecare, documente necesare, mijloc de transport, ce activități vor fi făcute împreună părinte-copil după ce copilul iese din examen.
  2. Exersarea unor tehnici de relaxare pentru a fi aplica înainte de examen și în timpul probelor dacă e cazul: respirație conștientă pentru a calma teama și (poate) bătăile rapide ale inimii – inspire profund pe nas și expir lung pe gură de 4-5 ori, relaxarea progresivă musculară pentru detensionarea corpului pentru ca mai apoi atenția să fie dată subiectelor.
  3. Setarea mentală pozitivă. Este o strategie care are în prim-plan vizualizarea unui vis (în acest caz nota la examen) și parcurgerea unor etape pentru a ajunge la trăirea visului.

Desigur, ori de câte ori copilul are nevoie să discute despre fricile sale cu privire la subiecte, examen, rezultate, ca părinte e nevoie să-l asculți și să-l încurajezi. E evitat să-i negi copilului fricile prin mesaje de tipul „Tu oricum știi, de ce te stresezi? Ce ai acum de te apucă frica? Hai nu mai fi fricos”. De asemenea, e important să lăsăm deoparte criticile legate de alte subiecte – curățenia din cameră, frizură, dorințe vestimentare și altele. Aceste aspecte vor putea fi discutate după ce se încheie etapa aceasta a examenelor.

Un copil susținut și încurajat are șanse mult mai mari de reușită decât unul care aude constant critici și nemulțumiri. În prag de examen, e nevoie ca aprecierile să fie verbalizate.

Succes tuturor, atât elevilor, cât și părinților. Fiecare are un examen în această perioadă.