De ce să merg la psihoterapie?

De ce să merg la psihoterapie?

5 motive pentru care să mergi la psihoterapie:
  1. vindecarea de traumele din trecut
  2. dezvoltare personală și profesională
  3. gestionarea stărilor negative
  4. creșterea calității vieții
  5. a învăța să hrănești starea de bine
5 motive pentru care să NU mergi la psihoterapie:
  1. crezi că te descurci singur
  2. consideri că psihoterapia nu e pentru tine
  3. îți spune soția/soțul/părinții/șeful să intri în terapie
  4. ești de părere că psihoterapia costă mult
  5. spui că nu ai timp

Decizia de a merge la psihoterapie este a ta. Tu știi cel mai bine când este momentul potrivit. Poți intra într-un proces de psihoterapie din curiozitate, din dorința de dezvoltare personală ori pentru a-ți vindeca anumite suferințe sau pentru a învăța cum să gestionezi provocările și bucuriile vieții. Nu este o rușine să mergi la psihoterapie, dimpotrivă, dacă mă întrebi pe mine este un dar pe care ți-l poți face, ori dacă vrei e ca setul de analize medicale pe care ți le faci anual. Mergi la psihoterapie pentru tine, nu pentru soț, mamă, frate, șef și așa mai departe.

De-a lungul vieții, fiecare om trece prin diverse etape, uneori poate simte nevoia să fie însoțit de o persoană specializată și să treacă cu bine peste un moment dificil. Însă, nu doar momentele dificile te pot aduce în cabinetul de psihoterapie, chiar și o căsătorie fericită ori venirea pe lumea a unui copil te poate conduce spre a avea un psihoterapeut aproape de tine.

psihoterapie cu codruta rabagel
cabinet psihoterapie si pihologie sibiu

Ce te poți aștepta de la psihoterapie?

În momentul în care cauți un psihoterapeut înseamnă că acționezi după o conștientizare ori după gândul că ai nevoie de sprijin pentru a trece peste provocări sau pentru a te cunoaște mai bine! Și te felicit pentru acest pas, este unul curajos! E nevoie să descoperi un om în specialistul cu care decizi să pornești în călătoria ta unică și valoroasă prin care te redescoperi. E nevoie să vezi dacă rezonezi cu omul respectiv, nu contează dacă e înalt, scund, tânăr sau mai în vârstă; ce e esențial este modul în care te simți în relație.

Important este să îți dai voie să descoperi omul potrivit cu care tu să lucrezi. Dă-ți timp și ție și relației terapeutice, investește cu încredere psihoterapeutul ales, iar dacă simți că nivelul vibrațional este inconfortabil, discută cu terapeutul tău. Este esențial să exprimi ceea ce simți și să spui că dorești să nu mai lucrați împreună, face parte din procesul tău!

Apoi, te invit să continui căutarea, mergi mai departe și descoperă tipul de psihoterapie și omul potrivit, cu atenție însă, să nu lași mecanismele de apărare să te acapareze și să spui că nu ai găsit terapeutul potrivit și de fapt, să fie o evitare pentru a permite psihoterapie să-și facă treaba în viața ta.