Prezența conștientă în relația părinte-copil

2
Dezvoltare personală / Mindfulness / Psihoterapie

Prezența conștientă în relația părinte-copil

Revista Psihologos îmi găzduiește un articol tare drag mie – îl împărtășesc cu voi – despre copii și părinți!

Copilul învăță ceea ce trăiește în relația cu părinții săi, preluând și imitând comportamente, atitudini și idei. Dezvoltarea armonioasă a copilului implică starea de bine pe care părintele o trăiește și o manifestă în relație prin prezența conștientă.

Jon Kabat-Zin spune că mindfulness-ul este arta de a trăi conștient”  prin care ajungem să ne acceptăm și să ne apreciem gândurile și emoțiile în momentul prezent al vieții noastre.

Starea de prezență – mindfulness – te aduce în aici și acum prin conștientizarea momentului actual, fără a revedea trecutul și fără a născoci viitorul, atenția o aduci spre tine și spre senzațiile tale, îți dai voie să explorezi și să simți cu tot sufletul ceea ce trăiești. Practicând această starea îți poți calma mintea, o poți îndrepta în aici și acum, observi ceea ce e în jurul tău fără a judeca, doar iei lucrurile din jur ca atare.

21741985 1424522470935709 323814870 o

Prezența conștientă se poate accesa prin respirația conștientă, prin tehnici de conectare propriul corp și cu propriile resurse, prin metode de concentrare și relaxare, precum și prin alte metode care te aduc mai aproape de tine.

Ca părinte, mindfulness-ul ne ajută să ne conectăm profund cu copilul, explorând jocurile și viața de zi cu zi cu autenticitate și sinceritate. Astfel, ajungem să respectăm individualitatea noastră și pe cea a copilului, nu ne impunem idei și convingerile, ci dimpotrivă permitem copilului să exploreze lumea și să își construiască propriile viziuni.

În relația părinte-copil, prezența conștientă înseamnă să te conectezi cu copilul interior pentru ca mai apoi să explorați lumea prin joc și joacă împreună. Starea generală și emoțiile trăite în momentele de interacțiune autentică cu copilul înseamnă prezența conștientă în care te bucuri în aici și acum timpul petrecut împreună. Important este ca în aceste momente să fii conectat cu mintea, trupul și sufletul la activitatea în care vă antrenați, iar telefonul, rețelele de socializare și grijile de zi cu zi pot fi lăsat deoparte, astfel încât să nu fi distras. Trăiește fiecare stare alături de copilul tău, acceptă-l, înțelege-l, iubește-l necondiționat pentru ca el să ajungă să se dezvolte armonios și să trăiască starea de prezență în relația cu ceilalți.

Explorarea prezenței conștiente este esențială în relația părinte-copil și aduce acceptare și iubire necondiționată care devin pilonii dezvoltării copilului care va învăța să experimenteze starea mindfulness în toate interacțiunile sale ulterioare. Copiii învață ceea ce trăiesc!

Cu drag din mansarda cu suflet,

Codruța

„Nu dețin adevărul suprem, ia cu tine din aceste rânduri ceea ce ți se potrivește!”