Procesul terapeutic se crează în relația terapeutică și poate fi foarte bine descoperit în următoarea poveste terapeutică: se spune că un înțelept și un discipol al său călătoreau împreună într-o zi senină, discipolul se afla la volanul mașinii cu care au plecat să descopere ținuturile; la un moment dat, a început să picure, iar ploaia plăpândă s-a întețit în câteva minute. Discipolul îi spune bătrânului înțelept: „Poate ar fi bine să ne oprim să așteptăm să stea ploaia și apoi să ne continuăm drumul”. Înțeleptul îi răspunde pe nerăsuflate: „Fiule, hai să continuăm drumul, mergi cu atenție, este în regulă!”. După câteva clipe, discipolul spune din nou: „Dar, înțeleptule, plouă din ce în ce mai tare, e furtună, uite câte mașini au oprit pe marginea drumului, poate ar trebui să oprim și noi!”. Acesta îi zice: „Este în regulă, condu cu atenție și va fi bine!”. Zis și făcut, cei doi își continuă drumul prin furtună, iar la un moment dat, coborând un deal, ploaia s-a domolit, soarele și-a făcut loc printre norii de ploaie, iar pe cer în zare se vedea un măreț curcubeu. Acum, înțeleptul îi spune discipolului: „Dragul meu, te rog acum să oprești, trage pe dreapta!”. „Cum așa?”, spune discipolul „Ei bine, fiule, acum e momentul să oprești, să te uiți în urma ta, să vezi în spatele tău furtuna prin care ai trecut și să te bucuri de soarele care îți va călăuzi în continuare pașii.”