35 de ani. Reflecții despre viață și aripi
Nu simt nevoia unui bilanț perfect și nici a unei liste de realizări impresionante. Simt însă nevoia unei pauză. A unui zoom-out onest către femeia care am devenit. Către toate versiunile mele: copilul sensibil, adolescenta care visa scena, adultul care a învățat să țină oamenii aproape și să se îmbrățișeze pe sine și femeia care încă învață, încă vindecă, încă speră.
35 de ani nu înseamnă că am găsit toate răspunsurile. Înseamnă doar că am înțeles că viața nu se măsoară în perfecțiune, ci în oameni, iubire prezență, în relații, în curajul de a continua și în capacitatea de a transforma durerea în sens. Sensul e azi aici!
Au fost ani cu pierderi, cu frici, cu întrebări fără răspuns, cu oboseală și reconstrucție. Dar au fost și ani cu iubire, oameni buni, revelații, vindecare și recunoștință. Sensul e azi aici!
Azi aleg să nu-mi celebrez doar anii trecuți.
Aleg să celebrez omul care am devenit!
Iar acestea sunt câteva dintre lecțiile care m-au modelat, care mi-au crescut aripile.
1. Sunt azi suma alegerilor și întâmplărilor trecute, adeseori dureroase.
Durerea nu m-a definit, m-a transformat.
2. Iubirea e praf de magie.
Ea vindecă, apropie și dă sens lucrurilor simple.
3. Văd, simt și gândesc prin lentila recunoștinței.
Recunoștința schimbă felul în care trăiesc realitatea.
4. Viața o văd ca pe un dans.
Uneori conduc, alteori mă las purtată.
5. Omul e esența profesionistei din mine. Psiholog pentru mine.
Competența fără umanitate rămâne incompletă.
6. Atunci când nu mai pot, iau o pauză.
Odihna este un atuu, nicidecum slăbiciune.
7. Timpul e ireversibil. Să-i simt valoarea.
Aleg să respir, nu vreau să trăiesc pe pilot automat.
8. Azi e cea mai mare bogăție.
Prezentul e singurul loc în care viața chiar există.
9. Copilul se integrează în dinamica familiei.
Copilul simte adevărul emoțional chiar și când nu este spus.
10. Reflecții: pot, vreau și-mi iese.
Încrederea o susțin prin pași mici și repetați.
11. Aleg oamenii din viața mea.
Nu orice prezență merită acces la sufletul meu.
12. Corpul vorbește când sufletul tace.
Am învățat să-mi ascult oboseala, gândurile și nevoile.
13. Vulnerabilitatea e puterea mea.
Mă face autentică.
14. Nu trebuie să demonstrez mereu ceva.
Valoarea mea există și în liniște.
15. Unele despărțiri sunt forme de salvare.
Nu tot ce doare este greșit.
16. Vindecarea nu este liniară.
Uneori revin în aceleași locuri ca să mă înțeleg mai profund.
17. Maternitatea schimbă lentila.
Mai ales felul în care înțeleg iubirea și frica.
18. Copilul are nevoie de părinți prezenți, nu perfecți.
Are nevoie de părinți disponibili emoțional.
19. Uneori curajul înseamnă doar să continui.
Chiar și atunci când singură nu văd luminița de la capătul tunelului, cineva din jur mi-o arată.
20. Limitele sănătoase sunt forme de iubire de sine.
Nu trebuie să mă explic excesiv pentru ele.
21. Oamenii răniți rănesc.
Dar oamenii conștienți aleg să se vindece.
22. Nu controlez totul și asta e în regulă.
Acceptarea aduce pace.
23. Fericirea locuiește în lucrurile mici.
În cafeaua băută încet, în îmbrățișări, în dimineți liniștite. În somn de-amiază împreună.
24. Sănătatea emoțională e la fel de importantă ca cea fizică.
Mintea și corpul nu sunt separate.
25. Uneori trebuie să mă aleg pe mine.
Fără vinovăție. Pentru mine și pentru ceilalți.
26. Nu toate răspunsurile vin imediat.
Unele adevăruri au nevoie de timp.
27. Frica nu trebuie să conducă viața mea.
Pot merge înainte chiar și cu ea prezentă.
28. E în regulă să cer ajutor.
Autonomia nu exclude sprijinul.
29. Relațiile sănătoase aduc liniște, nu confuzie.
Iubirea matură hrănește, nu rănește constant.
30. Să mă compar mai puțin.
Fiecare om are ritmul lui.
31. Nu trebuie să mă grăbesc mereu.
Viața nu este o competiție, e o călătorie.
32. Iertarea eliberează.
Chiar și atunci când nu există scuze.
33. Sensul vieții se construiește.
Din alegeri mici, repetitive și sincere.
34. Sunt mai puternică decât versiunile mele de acum câțiva ani.
Și mai blândă.
35. Încă am voie să visez.
Indiferent de vârstă.
În loc de Concluzie
La 35 de ani nu mă simt „gata”.
Mă simt vie. Cu întrebări care încă își caută răspunsul. Cu momente de oboseală și perioade de lumină. Dar și cu mai multă claritate, mai multă blândețe și mai mult curaj de a trăi autentic.
Cred că maturitatea nu înseamnă să ai control asupra tuturor lucrurilor. Înseamnă să înveți să stai cu tine în adevăr. Să nu mai fugi de emoții. Să accepți că uneori vei pierde, alteori vei reconstrui și că vindecarea nu este o destinație, ci o relație continuă cu tine însuți.
Dacă aș putea transmite ceva femeii care am fost la 20 de ani, i-aș spune atât:
„Nu trebuie să fii perfectă ca să meriți iubire.” Iată, ce scriam în urmă cu cinci ani, aici
Iar femeii care sunt azi îi spun:
„Continuă. Încă e multă viață frumoasă înainte.” Și da, transformarea mea a fost despre grija față de sănătate mintală, am avut grijă de mine. Ascultă aici un interviu pe care l-am dat de curând pe tema aceasta – aici
La mulți ani mie.
Cu recunoștință.
Cu adevăr.
Cu inimă.
Codruța
P.S. sper să te inspire aceste rânduri
