Cere Universului și-ți va da!

Psihoterapie / Dezvoltare personală / Mindfulness

Cere Universului și-ți va da!

Mă auziți de multe ori spunând, „Cere Universului și-ți va da!”. Ei bine, da! Am cerut oameni frumoși în jurul meu în 2018, Moșul mi-a adus și-o Galaxie ❤️ Cum mulți dintre voi știți deja, nu mai stabilesc obiective smart pentru anul nou, ci doar setez intenția pe care, cu siguranță, o voi sărbători la finalul lui 2019! Motivul pentru care nu mai stabilesc acele obiective este faptul că am descoperit în lucrul cu mine însămi, dar și cu clienții mei că apare la pachet cu ele și frustrarea dacă depășești vreuna dintre ideile din SMART. Stabilesc pentru ceea ce fac direcții, chiar obiective, dar fără pătrățica smart.

Am conștientizat asta cu ceva timp în urmă după un seminar pe care l-am facilitat. Îmi amintesc că împărtășeam cuiva emoțiile mele sau mai degrabă îngrijorările mele de genul „Ah, sper să… Vreau să mă încadrez în obiectivele x, y, z… etc.”. Am fost oprită pentru o clipă și am primit o lecție valoroasă pe care o port în sufletul meu acum de fiecare dată când intru în cabinet sau înaintea unui eveniment pe care îl găzduiesc, de fapt, în fiecare clipă. Și-mi spune așa lecția asta – fă-ți planul, închide ochii, integrează-l, zâmbește-i, ia cu tine energia lui și-apoi, UITĂ-L! Urmând să te bucuri de experiența pe care o trăiești și de energia celor care te înconjoară acolo. Cu siguranță, vei avea o reușită! 

Iată, lecția primită e tot pe principiul „Cere Universului și-ți va da!”, integrează dorința ta și o vei trăi, semințele sădite și bine îngrijite dau roade bune! Bun să ne fie noul an și să creștem semințele sădite mai de mult și să punem altele noi la încolțit!

Eu am pus deja la încolțit intenția mea pentru noul an: 2019 sa fie cu fericire, doar atat! Toate acțiunile mele, conștiente și inconștiente mă vor conduce să o sărbătoresc la finalul călătoriei pe numele ei 2019! Setarea mentală potrivită se îngrijește de semințe roditoare!

Te aștept în 8 ianuarie să punem la încolțit semințe pentru 2019 și să alegem ce păstrăm din 2018, totul într-un seminar experiențial cu și despre tine – Mindfulness – iubirea de sine. Integrare și intenție 2019, rezervă locul tău AICI!

P.S. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au pornit în călătorii în 2018 alături de mine în psihoterapie ori în seminarii! Am încheiat anul cu un mesaj pentru galaxia sufletului meu, am cerut voie să împărtășesc în lumea largă: „Am uitat să-ți spun, și vreau să ți-o spun, a fost foarte profundă meditația. Am trăit-o intens, a încununat acest an mirific. Ai ghidat perfect, faci foarte bine ce faci! ??„ Autor: om frumos ❤️

Cu drag,

Codruța

„Nu dețin adevărul suprem, ia cu tine din aceste rânduri ceea ce ți se potrivește!”

Blide din imprejurimi Foto Cristian Bisca 96 1