I Love Failure Talks Education

2
Mindfulness

I Love Failure Talks Education

Educația, ce mai înseamnă educație în zilele noastre?

Educația nu este despre a pregăti omul pentru viață, ci despre viața însăși. Este un izvor de echilibru, bunăstare, adaptare și soluții…asta, dacă știm să-i oferim aceste semnificații!

I Love Failure a început de la o simplă idee, să schimbăm relația oamenilor cu eșecul. De la punctul zero, din anul 2018, mii de oameni s-au împrietenit cu ideea eșecului prin evenimentele deschise derulate prin mișcarea I Love Failure.

În februarie 2020, am făcut primul I love Failure în Sibiu, iar din septembrie 2020, am decis că doresc să mă ocup evenimente dedicate educației. Atunci, am propus să avem alături de noi oameni care fac educație pe mai multe paliere, fie că vorbim despre sistemul de stat de învățământ, fie de sistemul privat ori de educația non-formală. În plină pandemie, primul eveniment I Love Failure Talks Education a avut loc online și a adus împreună profesori, antreprenori în educație și lideri de opinie în ceea ce înseamnă dezvoltarea educațională.

La I Love Failure Talks Education discutăm despre eșecuri din educație, nu cu scopul de a ne plânge pentru că asta e deja în sângele balcanic, ci vrem să recadrăm eșecul. Cum facem asta? Privind educația ca pe o resursă prin care să schimbăm lumea prin oameni, viziuni, bune practici, soluții și strategii de coping – toate acestea să genereze un mod sănătos de raportare la eșec.

Convingerile sociale cu care creștem ne fac să vedem eșecul ca dramă. Ai eșuat ești un fraier, ești un „loser”. Ei bine, nu e chiar așa! Încă de la o vârstă fragedă copilul este învățat să aibă grijă să nu greșească că „se supără mama/tata/Moș Crăciun/Iepurașul etc.”. Copilul crește cu aceste introiecții și pe măsură ce înaintează în vârstă poate să dezvolte diverse complexe, stimă de sine scăzută și chiar patologii pe baza faptului că vede greșeala și eșecul ca dramă.

 Este într-adevăr o experiență neplăcută, însă, ia-ți ceva de acolo. Continuă drumul având o lecție învățată din experiența eșecului. Astfel, vei intra în energie învingătorului care continua pentru a-și atinge țelurile.

În 9 decembrie 2020, de la 19:00 dăm startul la I Love Failure Talks Education Vol 02, online pe zoom, simplu, din confortul casei tale te vei putea întâlni cu lideri de opinie în contextul larg al educației românești. Am țintit sus și mi-am dat voie să iau legătura cu oameni pe care îi respect mult și care au răspuns cu da invitației de a ne împărtăși experiența lor cu eșecul! Așadar, ne vedem cu Ioana Chicet Macoveiciuc, Radu Szekely, Andy Szekely, Șerban Suciu și Miriam Mircea. Mulțumesc fiecăruia în parte!

Încă nu te-ai înregistrat? O poți face chiar acum și vei putea adresa întrebări invitaților mei – înregistrează-te aici!

Ai grijă de suflet, pe miercuri!

cover
I Love Failure Talks Education – Psih. Codruța Răbăgel