Îmbrățișează-te, așa te vei accepta!

psiholog si psihoterapeut sibiu
Dezvoltare personală / Mindfulness

Îmbrățișează-te, așa te vei accepta!

Acceptarea de sine este o simplă îmbrățișare a propriei ființe, cu bune și rele, cu plusuri și minusuri, cu deznădejde și sperață! Acceptarea se manifestă atunci când alegi să lași trăirile să se manifeste, e în regulă să simți tristețe ori dezamăgire, durere sau dezgust.

Important este ce îți spui când simți toate aceste „emoții negative”. Dacă ajungi să te cerți și să le oprești manifestarea e ca și cum le renegi – nu le permiți să sculpteze experiența ta de viață! Viața nu e roz și tu știi asta foarte bine! Însă, întotdeauna poți să ai speranța că lucrurile se vor așeza. Astfel, investești energia regenerării și vei ajunge să trăiești în echilibru. Căci dacă ai vorbi încontinuu despre neplăceri și dureri le-ai întreține clipă de clipă și nu vei putea să ieși de sub incidența lor.

Un pas pentru a ieși din cercul deznădejdii este să accepți că ești om! Iar omul, simte și bune și mai puțin bune, trăiește și aici și în trecut și în viitor! Tot omul, are resursele să fie fericit acceptând ceea ce viața îi pune în fața pe drumul său. Aceste resurse se află în fiecare, important este să îți dai voie să plantezi semințe care să crească aceste resurse și să accepți că uneori un vânt puternic poate să doboare toată recolta, dar poți plata iar semințe pentru a ajunge să te bucuri de roadele culturii tale!

Acceptând ceea ce ești poți da startul unei schimbări, doar așa poți să schimbi tiparul după care îți trăiești viața! Este în regulă tot ceea ce conții și poți să folosești toate darurile vieții pentru a-ți construi un nou drum în care să îmbunătățești tot ceea ce acum te ține pe loc!

Te iubești și te accepți acum pentru a te ancora în aici și acum, îmbrățisând toate plusurile tale și tot ceea ce e nevoie să îmbunătățești!

Cu drag,

Codruța

„Nu dețin adevărul suprem, ia cu tine din aceste rânduri ceea ce ți se potrivește!”

acceptare4
Acceptarea de sine – mindfulness și psihoterapie

Foto: solflowerwelness