Scrisoare de Dragobete, Campania care aduce iubire și încurajare în inimile tuturor

Scrisoare de Dragobete, Campania care aduce iubire și încurajare în inimile tuturor
Scrisoare de Dragobete, Campania care aduce iubire și încurajare în inimile tuturor
Dragobetele este sărbătoarea românească a iubirii, dar cine spune că iubirea trebuie să fie doar romantică? Într-o lume în care singurătatea devine tot mai apăsătoare, am lansat Campania „Scrisoare de Dragobete” prin incubator107 Sibiu pentru a aduce un zâmbet și un moment de căldură celor care nu au un partener de cuplu. Această inițiativă este mai mult decât un simplu gest – este o invitație de a împărtăși gânduri frumoase, de a transmite speranță și de a celebra conexiunile umane prin încurajări.
Cum funcționează campania?
📌 La Clubul de Carte de la incubator107 Sibiu din 24 februarie, detalii aici:
- Fiecare participant va aduce un plic cu gânduri pozitive, încurajări și mesaje de apreciere. Scrisoarea poate fi anonimă sau semnată. Cei care aduc o scrisoare, vor primi una.
- Rândurile scrise de mână vor fi colorate, decorate cu inimioare sau scrise pe foi colorate, decupate – orice detaliu care să aducă un plus de frumusețe și emoție.
- Printr-o extragere, fiecare participant va primi o scrisoare, ca un mic dar simbolic de Dragobete.
📌 În mediul virtual, pe Instagram și Facebook:
- Oricine dorește să se alăture campaniei poate scrie de mână o scrisoare, să o fotografieze și să trimită 1 sau 3 fotografii relavante cu scrisoarea pe pagina de Facebook incubator107 Sibiu (încât să se poată citi textul)
- Vom publica imaginile primite în perioada 24-27 februarie, pentru a inspira și pe alții să transmită mai departe energia acestui gest frumos.
De ce o scrisoare?
În era mesajelor rapide și a emoji-urilor, o scrisoare scrisă de mână poartă un farmec aparte. E personală, autentică și are puterea de a transforma o zi obișnuită într-una specială. Un astfel de gest poate aduce un sentiment de apartenență, poate fi un imbold de curaj sau pur și simplu un reminder că cineva, undeva, se gândește la tine, chiar dacă nu sub formă de iubire romantică. Chiar poate schimba perspectiva asupra vieții, în mod clar, poate opri măcar pentru câteva clipe sabotorul interior al cititorului, vezi în acest articol ce se poate face cu această instanță care ne pune bețe în roate.
Pentru cei care iubesc astfel de gesturi, există și instrumentul terapeutic Cartoline pentru Stare de Bine, cu 20% reducere în perioada Mărțișor de Bine – mici detalii care pot face orice zi mai frumoasă și reglează relația cu sănătatea mintală prin cele 30 de provocări de aplicat.
Te invit să te alături campaniei de Dragobete și să răspândești gânduri bune! Scrie, trimite și dăruiește o clipă de bucurie. 💌❤️ Reacțiile la această campanie au fost absolut copleșitoare în cel mai frumos mod posibil încă din seara în care am lansat pe social media! De la primul anunț, mesajele de susținere au început să curgă: „Ce idee minunată!”, „Wow, abia aștept să particip!”, „O inițiativă atât de frumoasă, chiar era nevoie de așa ceva!”. Mulți oameni au spus că această campanie le-a readus aminte de farmecul scrisorilor scrise de mână și de emoția pe care o pot transmite câteva rânduri sincere.
Alții ne-au scris că, deși Dragobetele le amintea de singurătate, acum au un motiv de bucurie și abia așteaptă Clubul de Carte. Cuvintele de apreciere, sprijin și entuziasm arată cât de mare este nevoia de astfel de gesturi mici, dar semnificative. Fie că au văzut în campanie o oportunitate de a dărui o fărâmă de lumină altcuiva sau un moment de conectare autentică, mesajele primite ne-au confirmat că Scrisoare de Dragobete nu este doar o idee frumoasă, ci un proiect care atinge inimile oamenilor. Acest val de entuziasm ne motivează să continuăm și să ducem mai departe bucuria acestor mesaje scrise cu suflet! 💌❤️